miercuri, 21 ianuarie 2015

Casa de Cultură, Cinema şi Librarie la Haţeg



Primaria poate asigura spaţiul, în condiţii financiare optime.

Unul din spațiile propuse este exact în cadrul Sălii de Spectacole (unde a fost Cinema pe vremuri) ceea ce ajută foarte mult pentru că cele mai multe evenimente se organizează în acest loc.

Inclusiv serile duhovnicești sau alte evenimente culturale sunt organizate în această sală. Locația este în zonă centrală.

Un alt spațiul este cel Sinagogal, care poate fi alocat unei destinații culturale. 

Există în Haţeg, un colegiu şi două şcoli generale. 

Există un cumul de denominaţii din partea cărora sunt preferinţe stricte de carte. Putem valorifica acest potenţial în funcţie de specific.

Există diverse instituţii financiare, spitaliceşti, tehnice şi şcoli speciale care au nevoie de cărţi de specialitate.

Nu există concurenţă. Se poate face în paralel o aripă de anticariat sau de reduceri

Se pot organiza în spatiu diverse evenimente cu caracter promotional si de fidelizare
Gândesc în acest caz şi la parteneriatul cu Transilvania Film. În virtutea acestui parteneriat putem corela filmul educativ cu spaţiul de carte.

Se poate face în paralel un spaţiu servit de ceai şi cafea unde clienţii pot să citeasca o carte sau să asculte muzică bună.

Putem face un colţ de carte bisericească pentru că sunt 4 Biserici Ortodoxe în oras, plus cele limitrofe.

Putem face expoziţii de pictura prin concursul evenimenţial al reprezentanţilor colegiului şi al celor două şcoli generale.

Putem organiza donaţii (de la reduceri) ad-hoc de carte prin oraş pentru a face reclamă librăriei 

Putem organiza întruniri de literatura.
Transferăm zilele de sărbătoare ale poeziei, cărţii etc în spaţiul librăriei.

Putem organiza zile şi nopţi de lectură, un festival de carte cu expunere şi târg de carte
Acestea pot fi organizate de Zilele Oraşului – în perioada august -septembrie

Putem să ne folosim de buna relaţie între Primărie şi cele două instituţii de învăţământ pentru a promova achiziţionarea directă din librărie de carte şcolară, pentru bibliografia facultativă şi obligatorie

Paralel cu libraria se edifică şi colaborarea cu un centru turistic (http://www.turismretezat.ro/), de pe urma căruia putem valorifica aspectele de informare prin diverse materiale ex. albume, pliante, hărţi etc
În partea de voluntariat putem să colaborăm cu responsabilul de Geoparc, domnul Cristian Ciobanu.

Având în vedere că în oraş există preocupări pentru sporturi ca tenis de câmp, fotbal, judo, fitness şi runnig, putem aloca un spaţiu interesant de informare şi de îndrumare prin cărţi şi reviste

Putem aduce cărţi centrate sau orientate pe diverse preocupări care să intereseze şi zonele limitrofe prin exelenţă rurale ex. cărţi de agricultură, apicultură, creşterea animalelor etc

Putem să valorificăm potenţialul copiilor şi al tinerilor prin campanii de promovare şi indrumare către cărţi cu tematică civică şi eco

Avand în vedere faptul că profesia de librar este una deosebită putem să organizăm evenimente ca «Librar pentru o zi»

Putem de asemenea să orientăm tinerii din colegiu către o abordare antreprenorială în ceea ce priveşte conceptul de librărie.

Putem să încurajăm spiritul antreprenorial al tinerilor propunând colaborări din care să rezulte proiecte culturale, care mai apoi să fie îndrumate spre finanţări UE şi să aibe sprijinul administraţiei locale. 


Repere de colaborare și parteneriate :
Firme private din Hațeg și Țara Hațegului 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu